21 august 2009
Cosmeceuticals în procesul de îngrijire a pielii la un pacient cu acnee.
Preparatele de tip cosmeceuticals sunt produse destinate îngrijirii pielii dar care contribuie la îmbunătățirea funcțiilor pielii și contribuie la un aspect mai tânăr al tegumentelor noastre. Cuvântul este o combinație a 2 cuvinte "cosmetic" și "pharmaceutical".
Preparatele cosmetice acționează prin modificarea culorilor, ascunderea leziunilor sau modificarea aspectului tegumentelor. Preparatele de tip cosmeceuticals acționează prin modificarea comportamentului și funcțiilor celulelor și exercită efecte mult mai complexe.
Compoziția preparatelor de tip cosmeceuticals de obicei includ următoarele:
• Hidroxi acizi, cum ar fi acid glicolic sau acid salicilic, care determină îndepărtarea celulelor moarte (exfoliere) iar pielea devine cu un aspect mai tânăr și mai moale, fină,
• Vitamine de tip biotină, vitamina A,C; E etc.
• Antioxidanți,
• Peptide,
• Produse derivate din plante.
Aceste preparate de tip cosmeceuticals sunt recomandate de către medicul specialist dermatolog, inițial ca tratament adjuvant pentru tratamentul dermatologic clasic și ulterior ca terapie de întreținere pe termen lung. De asemenea, o serie de preparate de tip cosmeceuticals sunt utilizate în corectarea și prevenirea modificărilor cutanate induse de procesul de tip skin aging.
De asemenea, preparatele de tip fotoprotecție sunt utilizate în mod obligatoriu ca parte a regimului general de îngrijire a pielii în acnee.